Pacienții cu accident vascular cerebral, tratați prin extragerea cheagurilor, la Spitalul Județean Suceava. Anunțul a fost făcut de managerul unității, Alexandru Calancea.
Acesta a vorbit miercuri despre alternativele moderne de intervenție chirurgicală de la Spitalul Județean Suceava, precizând că, în ultimii ani, unitatea a beneficiat de transformări majore în urma proiectelor de investiţii considerabile susţinute de Consiliul Judeţean, care au vizat, printre altele dotarea cu echipamente moderne.
Tratarea accidentului vascular cerebral, la nivelul unităţii sanitare se realizează la acest moment printr-o nouă abordare medicală.
Tratamentul modern poate fi aplicat dacă pacientul se prezintă în primele 4 ore de la debut. În acest caz, echipa multidisciplinara de tratament al AVC-ului (STROKE) aplica metode complete de tratament pentru AVC, situaţie ce presupune o decizie riguroasă asupra oportunităţii metodei minim invazive.
Trombectomia mecanică este o procedură efectuată endovascular, constând în înlăturarea mecanică (extragerea cheagului) care obturează vasul afectat în urma unui AVC, explică medicul Alexandru Calancea.
Trombectomia mecanică este unica sansă a pacienţilor la care tromboliza (dizolvarea cu medicaţie) este contraindicata, dar și în cazul ocluziei de vas mare in care combinaţia tromboliză și trombectomie are sanse crescute de succes terapeutic.
Noua procedură terapeutică, a debutat cu succes, fiind realizate un număr de 5 intervenţii de acest gen, de către echipa medicală, formată din medicii neurologi și medicii radiologi interventionisti.
Deşi costul intervenţiei este ridicat, între 5000-10.000 Euro, în funcţie de complexitatea cazului, pentru moment fiind suportat din bugetul spitalului, dar existând premisele includerii in programul naţional de STROKE (AP-AVC), justificarea este dată de şansa la o calitate a vieţii crescute post avc şi o reinserţie rapidă în societate, precizează Alexandru Calancea.
Noile abordări se referă și la colangio Pancreatografie Retrogradă Endoscopică – ERCP, care este o procedură endoscopică intervetională complexă, şi se adresează tratamentului minim-invaziv al afecţiunilor căilor biliare și/sau pancreatice.
Tehnica ERCP este o alternativă modernă la intervenţiile chirurgicale clasice la nivelul căilor biliare principale, ce permite extragerea calculilor de la nivelul căilor biliare și/sau montarea de stenturi de plastic sau metalice la acest nivel, cu riscuri minime faţă de intervenţie chirurgicala clasicî, recuperarea post procedural fiind de scurtă durată.
Noua tehnica, ERCP, a debutat cu succes, astfel până la data prezentă, un număr de 18 pacienţi, cu vârsta cuprinsă între 33 şi 94 ani, au beneficat de proceduri minim invazive la Spitalul Județean Suceava.