Curse aeriene Suceava – Rhodos.
Compania Ryanair va introduce curse aeriene între Suceava și Grecia, Rhodos. Anunțul a fost făcut miercuri de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Ryanair a anunțat o rută regulată sezonieră pe care o va opera de pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava, începând cu luna iulie, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână, în zilele de joi și duminică.
„O săptămână plină de vești bune privind noi operatori și noi curse care vor opera de pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava. Lumea pare a se pregăti de revenire la normalitate. În tot acest timp, și noi ne pregătim, în vremuri grele, pentru vremuri mai bune”, a declarat Gheorghe Flutur.