Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava

Amenzi de peste 100.000 de lei, aplicate de polițiști după verificarea a 512 firme. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.

În perioada 05 – 10.04.2021 polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 512 societăți comerciale şi 108 mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 455 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 55/2020 în valoare de 100.970 lei.

De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 5203 persoane.

Cu ocazia controalelor în trafic, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov 2, a precizat Ionuț Epureanu.

Au fost efectuate verificări, de asemenea și în zona hypermarket-urilor și în zonele aglomerate.

De asemenea, au fost instruiți cu privire respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului toți administratorii de unități economice, restaurante, pensiuni și unități turistice.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava reamintește cetățenilor că evenimentele private sunt interzise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.