Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan declară că „în meciul contrelor PNL-USR din Guvern, românii pierd lupta cu pandemia” și critică dur Guvernul Cîțu.
Gheorghe Șoldan spune că revenirea la normal ar însemna în primul rând câștigarea încrederii românilor în instituțiile statului iar dacă actualii guvernanți nu pot face acest lucru ar trebui să plece acasă.
Deputatul PSD de Suceava vorbește despre incoerență și măsuri luate pe genunchi – în care nici măcar inițiatorii nu cred. Gheorghe Șoldan a explicat că românii au nevoie de siguranță și de soluții ferme în contextul pandemiei de COVID-19.
Redăm declarația de presă a deputatului PSD Gheorghe Șoldan:
„Declarațiile contradictorii sau mai nou, și suprapuse uneori, de la Guvern, duc în derizoriu actul de guvernare și scad încrederea în capacitatea autorităților de a gestiona valul 3 al pandemiei astfel încât să dureze cât mai puțin.
Nu mă refer numai la declarațiile contradictorii între miniștri, mă gândesc la incoerența din declarațiile unui singur om, Cîțu, prim-ministru, care săptămâna trecută anunța revenirea la normalitate la data de 1 iunie, pentru ca în weekend să se răzgândească și s-o amâne pentru august.
Aceste declarații fac foarte mult rău. Mai mult decât oricând, oamenii au nevoie în acest moment de siguranță, de soluții ferme, care să creeze orizonturi realiste de așteptare că valul 3 va fi gestionat eficient. În schimb, deciziile autorităților nasc scene dramatice, cum au fost cele de la momentul evacuării, în miez de noapte, a pacienților recent operați pentru ca Spitalul Foișor să fie transformat în spital suport COVID.
Guvernul Cîțu impune tot felul de măsuri de restricții în care nici ei nu cred. Obligă oamenii să poarte măști, să se înghesuie în magazine până la ora 18:00, dar ministrul Sănătății stă confortabil în fotoliu prin Parlament fără mască, la fel și Raluca Turcan, prinsă în mijlocul unui grup fără mască și fără să respecte vreo distanțare. Cine să-i mai creadă pe acești miniștri care în loc să fie primii care-și respectă propriile decizii, sunt primii care le încalcă?
Din toată această mascaradă de declarații și de măsuri luate pe genunchi, românii nu mai înțeleg nimic și au pierdut încrederea că guvernul contrelor PNL-USR poate gestiona eficient pandemia. Nimeni nu crede că există vreo șansă să revenim în doar câteva luni la normalitate. Apropo, domnule Cîțu, revenirea la normalitate începe prin câștigarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și în cei care decid. Începeți de aici sau mai bine plecați acasă!”