Contrabandă cu drona, la Vicovu de Sus, pe timp de noapte. Contrabandiștii de țigări țin pasul cu tehnologia și o folosesc în activitatea infracțională.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Vicovu de Sus au depistat un caz de contrabandă cu drona, în timpul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Marți, în jurul orei 01.00, polițiștii aflaţi în misiune de supraveghere a frontierei de stat au auzit, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, un zgomot specific unui aparat de zbor de mici dimensiuni (dronă).

În urma cercetării zonei, poliţiştii de frontieră au descoperit, pe malul râului Siret un colet care conţinea 500 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de peste 5.850 lei.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.