Tânăr reținut după ce a amenințat cu acte de violență polițiști, medici dar și pe famiile acestora. Este vorba despre un individ din Horodnic de Sus care a făcut scandal pe holurile spitalului din Rădăuți, după ce a fost ridicat de polițiști din trafic.
Individul a fost înregistrat în toată splendoarea cu camerele body cam ale polițiștilor iar imaginile au fost vizionate de un procuror.
Procurorul de caz a dispus continuarea administrării probatoriului în cauză, de către lucrători din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – BIC și Secției 3 Poliție Rurală Marginea și a emis mandat de aducere pentru numitul Popescu Costică, acesta fiind identificat de către lucrătorii secției și condus pentru audiere la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
În urma probatoriului administrat, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul susmenționat, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”ultraj”, (două fapte), constând în aceea că, la data de 16.06.2021, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla pe DC neclasificat de pe raza comunei Horodnic de Sus și ulterior în incinta Spitalului Municipal Rădăuți, a adresat amenințări cu acte de violență de violență la adresa polițiștilor, familiilor acestora și
personalului medical.
Prin ordonanța procurorului de caz emisă la data de 17.06.2021, s-a dispus reținerea suspectului Popescu Costică, pentru o perioadă de 24 de ore.
Tânărul care a emenințat medici și polițiști cu acte de violență a fost dus sub escortă în arestul IPJ Suceava.