Femeie moartă la câteva ore după ce a fost externată din spital, unde fusese operată. Decesul s-a produs vineri după miază, la domiciliul femeii de 63 de ani. Ea venise în țară din Spania pentru a participa la înmormântarea fratelui său.

Poliția Gura Humorului a fost sesizată de personalul medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Gura Humorului despre o femeie moartă la câteva ore după ce a fost externată din Spitalul Județean Suceava.

Femeia era plecată de mai mulţi ani la muncă în Spania, de unde a revenit cu aproximativ o lună în urmă, pentru a participa la înmormântarea fratelui său.

Pe data de 07 iunie, în urma unor probleme subite de sănătate, ea a fost internată la Spitalul Judeţean Suceava, unitate medicală în care a suferit o intervenţie chirurgicală, fiind externată pe 18 iunie cu diagnosticul de „ulcer penetrant și obezitate gradul III ” .

După externare pacienta a fost transportată la locuinţa sa din Gura Humorului, unde în jurul orei 15.00 i s-a făcut rău, a început să vomite, motiv pentru care o rudă a apelat imediat SNUAU 112 și a solicitat ajutor medical.

La faţa locului a sosit imediat o Ambulantă, iar echipa medicală a resuscitat-o pe femeie. Pacienta nu a răspuns însă manevrelor de resuscitare, așa că s-a declarat decesul.

La o examinare sumară, nu s-au constatat urme de violenţă pe corpul său, cu excepţia rănii suturate de la nivelul abdomenului, rămasă în urma intervenţiei chirurgicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”, ce urmează a fi soluţionat procedural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.