Doi marocani intrați ilegal în tară, prinși lângă Băineț. Cei doi, o femeie și un bărbat, au fost observați de polițiștii de frontieră.
La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, duminică, în urma informării autorităților de frontieră ucrainene privind faptul că doi cetățeni străini se deplasează dinspre Ucraina spre România, s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.
Astfel, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe direcţia localităţii Băineț, doi cetățeni străini, care se deplasau pe jos, dinspre frontieră spre interiorul ţării.
Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.
În umr averificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei doi, o femeie în vârstă de 25 de ani și un bărbat de 33 ani, provin din Maroc și au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.
Celor doi cetățeni străini li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a se lua măsurile legale ce se impun.