Localnic din Frătăuții Noi rănit după ce a căzut de la balconul unei case în construcție. Incidentul s-a petrecut luni dimineață.

Polițiștii s-au deplasat la Măneuți, la locul accidentului, după ce au primit un apel prin 112 despre u bărbat căzut de la balconul unei case.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbatul de 38 ani, din comuna Frătăuții Noi, a mers luni dimineață la casa în cosnctruții a unui cunoscut.

În timp ce se afla pe balconul fără balustradă, unde se uita la modul în care este construit balconul, într-un moment de neatenție, s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de aproximativ 2 metri pe sol.

Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu fractură deschisă membru inferior drept.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.