O femeie dispărută din data de 7 iunie a fost găsită moartă în albia rîului Suceava, la Dornești. Descoperirea a fost făcută de un localnic, care sunat la 112. La fața locului au ajuns polițiștii și au demarat cercetări. S-a stabilit că persona decedată este o femeie de 56 de ani, din comuna Dornești, care la data de 07 iunie a dispărut de la domiciliu. Din verificările efectuate de oamenii legii, a rezultat faptul că aceasta suferea de afecțiuni psihice, fiind internată anterior într-un centru medical de specialitateCu ocazia examinării sumare a cadavrului aceasta nu prezenta semne vizibile de violență. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului.În cauză se efectuează cercetări privind infracțiunea de ucidere din culpă. De asemenea, s-a dispus revocarea măsurii de urmărire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.