Bărbat ars de viu și două gospodării în flăcări, la Bălcăuți, de la o țigară lăsată aprinsă VIDEO
Incendiul a izbucnit în bucătăria de vară în care dormea victima și s-a extins rapid. Patul decedatului a ars primul de la o țigară lăsată aprinsă.
Incendiu cu victimă, luni noapte, la Bălcăuți, fiind cuprinse de flăcări două gospodării din localitate. Pompierii au intervenit 4 ore pentru lichidarea focului. La final ei au găsit carbonizat cadavrul unui bărbat de 38 de ani. Pompierii de la ISU Suceava au intervenit cu patru autospeciale de stingere de la subunitățile de pompieri militari din Siret și Suceava. Le-au venit în ajutor și voluntarii de la Calafindești. La sosirea echipajelor pompierilor militari ardeau casa și o parte din anexele gospodărești ale proprietății, focul fiind extins și la vecinătăți. Flăcările se puteau vedea de la distanță, fiind un incendiu puternic. Au ars casa și bucătăria de vară, corp comun, pe aproximativ 110 mp și o parte din acoperișul unui adăpost de animale (10 mp). La proprietatea învecinată au fost afectate parțial două anexe, respectiv 4 mp din acoperișul bucătăriei de vară și 8 mp din acoperișul unei magazii de lemne. În timpul cercetării cauzei izbucnirii incendiului, în bucătăria de vară a primului proprietar au fost găsite rămășițe carbonizate, care păreau a fi umane. Criminaliștii ajunși la fața locului au confirmat bănuielile pompierilor și au stabilit că rămășițele aparțin unui bărbat de 38 de ani, un amic al proprietarului. Conform ISU Suceava, incendiul a izbucnit mai întâi la bucătăria de vară iar apoi s-a extins rapid. Focul a pornit de la o țigară lăsată aprinsă tocmai de cel care a fost găsit carbonizat, patul în care dormea acesta fiind aprins prima dată. Pompierii au salvat adăpostul de animale din prima gospodărie și proprietatea învecinată. Imobilul de la care a pornit incendiul este proprietatea lui Nejnec Gheorghe. Cadavrul carbonizat aparține lui Sfichi Gabriel – Manuel de 38 ani din comuna Bălcăuți, sat Negostina. Din investigațiile efectuate de polițiști, s-a stabilit că luni Nejnec Gheorghe și Sfichi Gabriel – Manuel au consumat băuturi alcoolice la un magazin din localitatea Negostina apoi, prin jurul orei 16.00, au ajuns împreună la domiciliul lui Nejnec Gheorghe. Spre seară, cei doi au fost văzuți de vecini aflându-se în fața imobilului în stare avansată de ebrietate. Prejudiciul în acest caz se ridică la aproximativ 60.000 lei. Locuinţa lui Nejnec Gheorghe nu este asigurată.