Casă incendiată intenționat, la Sălăgeni, vineri seară.

Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Suceava, cu două autospeciale de stingere, și cu sprijinul lucrătorilor Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dumbrăveni.

La sosirea pompierilor militari ardeau generalizat acoperișul și camera de la etajul locuinței cu pericol de propagare la o anexă gospodărească și la o casă de locuit.

Au ars: acoperișul locuinței construit din lemn și acoperit cu tablă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, anexa gospodărească și locuința învecinată.

UPDATE: Incendiul a fost pus de un bărbat de 33 de ani, fost pușcăriaș, care s-a supărat rău pe tatăl său după ce bătrânul l-a lovit.

Este vorba despre Daniel Eminovici (33 de ani), din satul Sălăgeni, comuna Dumbrăveni, care în urma unui scandal cu tatăl său și-a incendiat locuința.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.