foto: arhivă

Mașini distruse de un tânăr beat, în zona Nordic din municipiul Suceava. Incidentul s-a petrecut la primele ore ale zilei de vineri.

Vineri, la ora 03.52, Politia Municipiul Suceava a fost sesizata prin SNUAU 112, despre faptul că în fața Magazinului Profi din zona Nordic de pe Bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, sunt mașini distruse de un tânăr beat.

În urma cercetărilor la fața locului s-a stabilit faptul că, la 28.10.2021, în jurul orei 03.50, un tânăr de 23 ani, din municipiul Suceava, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a provocat distrugeri la două autoturisme parcate în zonă.

Au fost avariate: un autoturism Volkswagen Passat, care prezenta oglinda stânga ruptă și o autoutilitară Mercedes Sprinter – care prezenta ștergătoarele din față rupte.

După producerea evenimentului, autorul a fugit spre strada Aleea Venus. Patrula de poliție s-a deplasat operativ în zonă, reușind să îl identifice pe individ în scara blocului de la adresa de domiciliu.

El a devenit agresiv și i-a înjurat pe polițiști.

Individul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava, fiind întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, privind săvârșirea infracțiunii de „distrugere”.

De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare 500 lei pentru distrugeri dar și pentru adresare de injurii – tot cu amenda în valoare de 500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.