Arme, muniție și zeci de trofee de vânătoare, ridicate de polițiști în urma unor percheziții. Perchezițiile s-au derulat în casa și la alte imobile deținute de un bărbat de 45 de ani, din Mălini.

În urma unor investigații informativ-operative desfășurate de către polițiștii din cadrul Postului de poliție Mălini, s-a constatat faptul că un bărbat 45 ani din satul Pâraie deține la locuința sa o arme și muniție fără a fi autorizat în acest sens.

La propunerea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul I.P.J. Suceava – S.A.E.S.P., procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au solicitat instanței competente încuviințarea efectuării de percheziții la adresa bărbatului de 45 ani, precum și la alte două imobile folosite de către acesta.

Au fost găsite la domiciliul individului: o armă de vânătoare cu țevi lise, 15 elemente de muniție calibru 12 și 51 de trofee de vânătoare.

Totodată, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor și efectuării unei expertize bio-genetice, carne ce pare a fi de vânat.

În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Corduneanu Mihai, pentru săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

Față de acesta urmează a fi luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca după expirare să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.