Loc de joacă lăsat în paragină și pradă gunoaielor, în zona Nordic din municipiul Suceava. De ani de zile nu s-au făcut aici modernizări, locul de joacă fiind un pericol pentru cei mici.
Copiii din zona Nordic preferă se se joace în stradă decât în locul de joacă din zonă, aflat în paragină de ani buni. Scările de lemn care duc spre topogane stau să cadă iar elementele din plastic sunt șubrede, așa că părinții nu își lasă micuții să urce.
Nici de stat acolo nu se poate din cauza mizeriei. Printre băncile scorojite, zac în soare, fără ca cei de la salubrizare să se sesizeze, tot felul de resturi și de mizerii iar coșurile de gunoi sunt pline.
Localnicii știu că nici animalele de companie nu pot fi plimbate prin straturile din zonă din cauză că acestea sunt pline de căpușe.
Buruieni, resturi de sticle, pet-uri și pahare de carton, domnesc toate peste un loc în care copiii Sucevei ar trebui să se joace iar părinții să îi supravegheze liniștiți.
Nu se întâmplă așa în zona Nordic, dovadă că Modernizarea Sucevei de la Scara Blocului nu a ajuns până aici, adică…până în buricul târgului!