Dosar penal pentru un sucevean care fura energie electrică. Tânărul de 21 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a constatat că își montase o instalație clandestină.

Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un inspector energetic delegat al SC DELGAZ GRID SA, cu privire la faptul că la un imobil amplasat în municipiul Suceava, pe strada Plevnei, se înregistrează furt de energie electrică.

O echipă de montaj din cadrul SC Delgaz Grid SA s-a deplasat la imobilul respectiv pentru montarea unui contor electric. Cu această ocazie, muncitorii au constatat existența unei instalații clandestină, constând într-un fir conectat la siguranțele de alimentare și ducând către instalația de utilizare a clientului, fără a mai trece prin contor.

Cutia în care era montat contorul a fost sigilată, până la sosirea echipajului de constatare.

După câteva zile, la imobilul în cauză s-a deplasat un echipaj de constatare, ocazie cu care s-a stabilit că balamaua superioară a ușii care asigura cutia contorului a fost tăiată, iar sigiliul rupt. De asemenea, instalația clandestină a fost remediată.

La adresa susmenționată a fost identificat un tânăr de 21 ani, care a declarat că locuiește cu familia de aproximativ 4 ani, fără forme legale, în acel imobil, care aparține mătușii sale.

În acest stadiu, SC Delgaz Grid SA nu poate estima valoarea prejudiciului cauzat.

În cauză cercetările sunt continuate de lucrătorii BIC, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ”furt” și ”executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.