Adolescent de 15 ani mort după ce motocicleta pe care o conducea a intrat într-o autoutilitară. Tregadia s-a petrecut miercuri, la Botoșana.

Un adolescent de 15 ani, din Pârteștii de Jos, a murit iar altul de 17 ani a fost grav rănit în urma impactului dintre o motocicletă și o autoutilitară. Accidentul rutier a avut loc într-o intersecție.

Conform IPJ Suceava, autoutilitara condusă de bărbat de 31 ani, din municipiul Fălticeni, la intersecția cu DJ 178E, a intrat în coliziune frontală cu o motocicletă pe care se aflau doi tineri.

Din cercetări a reieșit că proprietarul motocicletei este tânărul de 17 ani, care era împreubncă cu adolescentul de 15 ani pe motocicletă. Acesta a recunoscut că vehicului a fost încredințat spre conducere băiatului de 15 ani chiar de el.

Tânărul de 17 ani și șoferului de 31 de ani le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.