O zonă de agrement, cu loc de joacă pentru copii, este amenajată la Moara. Anunțul a fost făcut de primarul Eduard Dziminschi.
Acesta a declarat că, pe o suprafață de 2.400 de metri pătrați, în zona fostei ferme din zona Stațiunii de Cercetări, va fi amenajată o zonă de agrement pentru localnici.
Locul respectiv era plin de bălării iau unii cetățeni aruncau acolo și deșeuri. Toată suprafața a fost defrișată și igienizată, pentru a se putea amenaja zona de agrement.
Investiția se ridică la 100.000 de euro, bani de la bugetul local.
Eduard Dziminschi a precizat că vor fi amplasate bănci în zona de agrement dar și un modern loc de joacă pentru copiii comunei. Aceștia vor putea practica acolo și ciclismul.
Edilul își dorește ca această zonă de agrement să fie finalizată anul acesta, fiind deja desemnat constructorul și urmând să fie emise avizele necesare pentru realizarea investiției.
Se așteaptă avizele de la Del Gaz pentru a începe efectiv lucrarea, a precizat primarul de Moara.
Încă de la preluarea primului mandat de primar, Eduard Dziminschi a adus investiții importanțe la Moara (bani pentru asfaltări de drumuri, extinderea rețelelor de apă și canal dar și racordarea localității la magistrala de gaz metan), comuna modernizându-se de la un an la altul.