74,04% din cei 6.161 elevi suceveni care s-au prezentat la Examenul de Evaluare Naţională au obținiut note de trecere. Acesta este procentul de promovabilitate înainte de soluţionarea contestaţiilor, comunicat de Inspectoratul Școlar Județean. Astfel, la proba scrisă de Limbă şi literatură română procentul notelor peste 5 a fost de 83,8% la sută, iar la proba scrisă la matematică procentul notelor peste 5 a fost de 60,9% la sută. Trebuie spu că 13 candidați au obținut medii de 10, din care trei de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Rădăuți, doi de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava și câte unul de la Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni, Liceul Tehnologic ”Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos, Școala Gimnazială Humoreni, Școala Gimnazială ”I. G. Sbiera” Horodnic de Jos , Școala Gimnazială ”Ioan Vicoveanu” Vicovu de Jos, Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus și Școala Gimnazială ”Samson Bodnărescu ” Gălănești.