sursa foto: Ziarul Național

4192 de diasporeni veniți în județ, numai în câteva zile. Dacă nu vor respecta carantina Suceava va ajunge iar Lombardia României.

Autoritățile sanitare sunt îngrijorate de numărul mare al diasporenilor întorși din străinătate prin toate localitățile din județ, în contextul în care țările UE sunt sufocate de cazuri de COVID.

Deja sunt cu sutele care urlă prin vămi și fac scandal pentru că au aflat că trebuie să completeze documente și să stea în carantină.

„Deși evoluția numărului de cazuri pozitive de infecție cu SARS-CoV-2 înregistrat în județul Suceava se află la un nivel minim, într-un platou constant, de la începutul lunii decembrie, incidența în acest moment fiind de 0.27 % cu un număr de 210 cazuri active, numărul mare de cetățeni veniți în județ și plasați în carantină creează îngrijorări din punct de vedere epidemiologic, dată fiind răspândirea acestora în toate localitățile județului Suceava, deci dificil de urmărit și verificat”, se arată într-un comunicat al DSP Suceava.

În fiecare zi, polițiștii depistează însă diasporeni întorși în județ și care sfidează carantina, fenomen care poate conduce la un val cinci violent în județ, cu spitale pline și cu decese multe, la fel ca și valul patru.

Deși în carantină sunt plasate strict persoanele care sosesc din afară țării, acestea se carantinează la adrese unde locuiesc și alte persoane – care trebuie să respecte din proprie convingere următoarele măsuri:

– să evite contactul apropiat cu celelalte persoane din locuința și, dacă este posibil, să se izoleze într-o camera separată

– să nu primească vizitatori în perioada de autoizolare la domiciliu

– să se spele pe mâini cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde, ori de câte ori este necesar

– să sune la numărul unic de urgență 112 în cazul în care apare cel puțin unul din următoarele simptome: tușe, febra, dificultăți la respirație, durere în gât.

DSP Suceava a informat sâmbătă că s-a inclus suplimentar condiția testării RT-PCR a persoanelor care sosesc în România, cu perioade diferențiate de valabilitate ( 72 ore/ 48 ore ) pentru cetățenii statelor UE și ai SEE față de cetățenii statelor terțe.

La intrarea în țară, fiecare persoană completează o declarație pe propria răspundere ce conține date minimale referitoare la zona din care sosește, adresa de domiciliu și datele de contact, iar în baza acestora, personalul DSP împuternicit, prezent în punctele de trecere a frontierei stabilește încadrarea legală în criteriile epidemiologice pe baza cărora se decide măsură carantinei.

DSP Suceava estimează o creștere în continuare a persoanelor care vor intra în țară și cărora li se va aplica măsura carantinei la domiciliu.

Pentru cazurile în care este necesară luarea măsurii de carantină instituționalizată, DSP Suceava dispune de un număr de 4 locuri aflate într-o locație care îndeplinește cerințele legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.