Copiii de la Școala Moara Nică au primit daruri de Crăciun din partea Primăriei. Elevii au colindat, așa cum cere datina. Pe post de Moș Crăciun a fost chiar primarul comunei, Eduard Dziminschi.
Bucurie mare, la Școala Moara Nică, în prag de Crăciun. Elevi și profesori s-au strâns la Căminul Cultural, în așteptarea Moșului și a Sfintelor Sărbători.
Copiii au oferit un spectacol pe cinste: au colindat, au dansat și au recitat iar la final au primit și daruri din partea Primăriei Moara.
Spectacolul a început în pași de step și a continuat cu cântece de iarnă și colinde. Micuții au cântat în jurul bradului iar la final Anul Vechi a predat ștafeta celui Nou.
Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, le-a urat copiilor dar și părinților acestora Sărbători Fericite și i-a sfătuit să asculte de profesori și învățători și să obțină rezultate bune la învățătură.
Rând pe rând, copiii și-au primit darurile de la Moș pentru ca apoi să doneze bănuți care vor ajunge la micuți din medii defavorizate, într-o acțiune organizată de conducerea școlii.