Diasporean beat, scandal la Poliție după ce a fost amendat că nu a stat în carantină. Incidentul grav s-a petrecut în luna decembrie la sediul Poliției Poliției Municipiului Suceava.

Doi indivizi în stare de ebrietate au vrut să intre cu forța în sediul de poliție iar unul dintre ei i-a înjurat pe polițiști ca la ușa cortului și i-a făcut sclavi pe motiv că oamenii legii ar fi plătiți din banii lui.

Cei doi au lovit cu pumnii și cu picioarele în ușa Poliției Municipiului, spunând că…vor să depună o plângere.

Scandalagiul a filmat incidentul și l-a postat pe rețelele de socializare, încât acum e cercetat de IPJ Suceava.

Diasporeanul era nervos că polițiștii și-au permis să îl amendeze pentru că nu a avut chef să stea în carantină.

Culmea, polițistul cu care bețivanul discută este foarte calm și nici nu a chemat întăriri, deși individul ar fi trebuit încătușat.

Diasporeanul care voia să intre cu forța într-o instituție publică și să ceară socoteală polițiștilor a bravat pe rețelele de socializare însă acum riscă dosar penal pentru faptele sale. El l-a înjurat pe polițistul de serviciu și a amenințat că dă foc sediului de poliție.

Cei doi scandalagii sunt: ZAHARIA ILIE DAN de 27 ani plasat în carantină pentru că venit din Olanda și CIOBOTARU IULIAN TEOFAN de 23 ani.

În legătură cu acest incident, IPJ Suceava a adus clarificări:

La data de 15.12.2021, în jurul orei 21:45 o patrulă mixta polițist-jandarm a interceptat pe o stradă din municipiul Suceava doi bărbați de 23 și 27 de ani, localnici, care consumau băuturi alcoolice în spațiul public.
După legitimarea celor doua persoane și verificarea acestora în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 27 de ani figura cu măsura carantinei ca urmare a revenirii din spațiul european.

Având în vedere cele constatate s-a aplicat bărbatului de 27 de ani o sancțiune contravențională în valoare de 1000 lei la Legea nr. 55/2020. Totodată, bărbatul de 23 de ani a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991 cu amendă în valoare de 100 lei pentru consum de alcool în locuri publice.

Nemulțumit de sancțiunea primită, bărbatul de 27 de ani s-a prezentat ulterior la sediul Poliției Municipiului Suceava unde a adus injurii agentului de serviciu și instituției poliție, adoptând un comportament verbal agresiv și un limbaj trivial.

Pentru aceste fapte bărbatul de 27 de ani a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991 republicată cu amendă în valoare de 1000 lei.

Ulterior, cei doi bărbați de 27 și 23 de ani au apelat succesiv si abuziv SNUAU 112 în jurul orei 22:45, semnalând nemulțumiri cu privire la sancțiunile primite. Pentru apelarea abuzivă a SNUAU 112 cei doi au fost sancționați contravențional conform OUG nr. 34/2008 cu amenzi în valoare de 1000 lei fiecare.

În total, polițiștii au aplicat celor doi bărbați 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 4100 lei.

P.S. Dacă individul ar fi avut tupeul să se comporte așa la un sediu de Poliție din țara din care s-a întors ar fi fost cu siguranță servit cu cătușe și cu pistolul la tâmplă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.