foto arhivă

Un șofer de 19 ani, din Horodnic de Sus, a pierdut controlul volanului și a zburat cu mașina în șanț, la Putna. Acesta a scăpat vehiculul de sub control, într-o curbă, din cauza vitezei excesive. Mașina a fost grav avariată iar un pasager în vârstă de 17 ani, din Bilca, a fost rănit. La fața locului au ajuns polițiștii, care au constatat că numerele de înmatriculare ale autoturismului fuseseră demontate. Agenții l-au testat pe tânăr cu etilotestul. Acesta avea o alcoolemie de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital șoferului i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și „modificarea urmelor accidentului de circulație”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.