Se suplimentează numărul de paturi pentru pacienți COVID de la Spitalul Fălticeni. Anunțul a fost făcut luni de prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, după ce a avut o ședință de lucru la acest spital cu managerul Vlad Alexandru Morariu.
Spitalul Municipal Fălticeni are un număr de 95 de paturi destinate patologiei COVID-19 (din care 30 paturi destinate pacienților pediatrici, 65 paturi destinate adulților) la care se adaugă 2 paturi de ATI COVID.
În zilele următoare numărul paturilor ATI COVID de aici va fi dublat.
Prefectul județului a remarcat totala deschidere a echipei de conducere a Spitalului Municipal Fălticeni în ceea ce privește preluarea gestionării pacienților COVID-19 pediatrici, alături de Spitalul Municipal Rădăuți, precum și operaționalizarea unui număr suplimentar de 29 de paturi destinate patologiei COVID -19, raportat la prevederile scenariului galben din planul de reziliență al sistemului județean de sănătate (66 paturi prevăzute în plan).
Managerul Spitalului Fălticeni a declarat că unitatea este pregătită să treacă în scenariul roșu, dacă numărul de pacienți confirmați la nivel județean și care necesită internare o va impune.
Scopul suplimentării numărului de paturi este și de protejare a Spitalului Județean de Urgență Suceava, astfel încât acesta să poată gestina și patologie non – COVID, precum și cazurile pacienților cu forme critice existente la nivelul întregului județ.