Andreea Horga, tânăra moartă în accidentul de marți de la Liteni – Moara, este plânsă de prieteni pe rețele de socializare. Mesajele de condoleanțe curg.
Prieteni, fosți colegi dar și profesori de la Școala din Berchișești, acolo unde a învățat Andreea Horga, deplâng decesul acesteia.
Oamenii se declară șocați de cele întâmplate și că destinul tinerei a fost frânt în doar câteva clipe.
Visa să ajungă asistentă medicală, spun apropiații,numai ca Dumnezeu a avut alte planuri penteu ea.
Andreea dragă, e prea puțin acum orice am spune! Ne vom aminti, atât putem face, de copilul frumos și senin care ne-a fost elev, de bucuria celor 8 ani petrecuți împreună!
Dumnezeu să te odihnească în pace!, este mesajul postat de reprezentnații Școlii Berchișești.
De ce tuu?😭💔💔💔 viața a fost prea nedreaptă cu tine 💔💔💔💔💔💔Nu o sa te uit niciodată draga mea Andreea Horga 😭😭😭😭😭💔💔💔💔nu îmi vine să cred 💔💔💔sper sa ne vedem din nou acolo Sus💔💔te voi iubi mereu 😭😭💔💔🖤🖤🖤🖤🖤🖤🖤 – transmite Elena.
Dumnezeu sa te ierte suflet frumos, ai plecat mult prea repede de lângă noi, am fost prietene de mici dar nici o clipa nu m-am gândit ca Dumnezeu te va lua asa repede lângă el. Este o durere imensă, condoleanțe și putere familiei..
Drum lin spre îngeri! Andreea Horga -Mihaela Kinschi 😔😥
Andreea și bunicul ei – Ioan Rusu, și-au găsit sfârșitul după ce mașina în care erau a ieșit de pe drumul de pământ și a zburat într-o acumulare de apă, la Liteni-Moara. Autoturismul a fost scos de pompieri după ce a fost găsit de scafandri, pe fundul apei – răsturnat pe capotă.
Pompierii au căutat vehiculul cu bărci pneumatice și au trebuit să spargă mai întâi gheața de deasupra iazului creat după ce s-au făcut săpături de către constructori.
Doi scafandri de la ISU au venit la căutări de acasă, din timpul liber. Misiunea de salvare a fost una dificilă din cauza temperaturii scăzute a apei dar și pentru că aceasta ajungea în unele locuri la 4-5 metri adâncime.
Localnicii se plâng să de doi ani de zile pe porțiunea respectivă de drum județean se fac lucrări după ce s-a dărâmat un pod și că zona nu este semnalizată corespunzător.
[…] dificilă din cauza temperaturii scăzute a apei. Potrivit jurnaliștilor de la publicația locală Informațiata.ro, localnicii se plâng că de doi ani de zile pe porțiunea respectivă de drum județean se fac […]
Vezi domnule doctor Flutur în județul Suceava pe care îl administrezi și îl furi cât poți de mult, cât de bine sunt făcute lucrurile? România lucrului bine făcut,, Mai bine ai cădea tu în iaz decât se intampla asa ceva cu acești oameni. Suceava lucrului bine făcut,, Rușine să-ți fie pentru toate cele rele întâmplate în județ. Și asta este din cauza ca nu știți sa organizați munca, nu sant oameni responsabili pentru ceea ce fac, constructorii sant vai de mama lor, controale nu se efectuează de cei ce sant plătiți sa facă pentru a reduce riscul accidentelor, șpaga în județ funcționează perfect, la stat sant salarii mari și noi ne facem ca muncim. Un singur mare vinovat.. Șeful județului cel care trebuie să i ia la răspundere pe cei ce nu-și fac treaba.