Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan anunță că podul de la Milișăuți va fi reparat și circulația rutieră pe drumul național DN 2H va reveni în curând la normalitate.
Acesta explicat că Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat miercuri contractul pentru reabilitarea podului pe DN 2H, în valoare totală de 8,9 milioane de lei fără TVA. Ordinul de începere a lucrărilor se va da după obținerea autorizației de la Ministerul Transporturilor.
Gheorghe Șoldan a declarat că a făcut demersuri în acest sens către ministrul Transporturilor și i-a explicat acestuia importanța podului de la Milișăuți – care este foarte circulat.
„A fost nevoie ca PSD să intre la guvernare pentru ca o problemă care trenează de doi ani și jumătate să fie rezolvată în doar două luni.
Ca deputat de Suceava i-am explicat ministrului Grindeanu importanța acestui pod care este tranzitat, zilnic, de mii de mașini și care face legătura cea mai scurtă între Suceava și zona Rădăuți.
Ministrul Transporturilor a înțeles imediat necesitatea intervenției de urgență și a inclus repararea podului de la Milișăuți peste râul Suceava pe lista de priorități și investiții a Guvernului.
Autoritățile locale nu au reușit să facă nimic pentru repararea podului, în ultimii ani, spre disperarea oamenilor care folosesc această rută. Reprezentanții locali au ridicat din umeri a neputință. Sau au ocolit problema. Ori s-au resemnat cu răspunsul miniștrilor care s-au succedat în ultimii doi ani la transporturi, că „nu sunt bani”.
Din cauza nepăsării unor miniștri, unul ridicat azi în slăvi de USR, circulația pe acest drum național a fost fie închisă total, fie restricționată. Este inacceptabil.
În scurt timp însă, oameni care fac naveta zilnic între Suceava și Rădăuți vor scăpa de drumurile mai lungi pe rute ocolitoare, de cozile interminabile din trafic, de riscul să nu se surpe podul cu tot cu ei. Gata cu nervii și timpul pierdut pe acest drum.
După mai bine de șase decenii de la construcția podului și după ultimele calamități din 2018 și apoi în 2020, când o parte a trotuarului și a balustradei de protecției s-au surpat, a venit timpul unui nou pod la Milișăuți.
Îi asigur pe suceveni că voi continua să fac demersuri pe lângă miniștri pentru a rezolva și alte probleme importante din județul nostru. PSD rămâne partidul care repară și unește, nu doar localitățile și capetele de pod surpate, dar și întreaga societate, cu proiecte pentru oameni”, a declarat Gheorghe Șoldan.