Bărbat reținut după ce mama sa a sunat la 112 și a cerut ajutor deoarece fiul incendia baloturi de fân.
Joi la amiază, Poliţia Oraşului Liteni a fost sesizată prin apel de urgenţă 112 de către o femeie cu privire la faptul că fiul ei, în vârstă de 20 ani, a incendiat mai multe baloturi de fân în grădina locuinței.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele reclamate se confirmă.
Baloturile de fân incendiate se aflau în grădina locuinței, lângă alte două stoguri de fân iar până în momentul intervenției incendiul s-a propagat și la un stog de fân, existând riscul să se extindă și la grajdul locuinței, situat la aprox. 10 metri distanță.
Incendiul a fost stins în urma intervenției, în primă fază, a Grupei de Pompieri Civili din cadrul Primăriei Orașului Liteni și ulterior și a Grupei de Pompieri I.S.U. Dolhasca. 40 baloturi și un stog de fân au fost distruse în totalitate, provocându-se un prejudiciu de aprox. 800 lei.
Poliţia Oraşului Liteni s-a sesizat din oficiu şi s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de infracţiunea de „distrugere”, cauza fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Piromanul a fost identificat la fața locului, a recunoscut comiterea faptei, și a fost condus la Poliția Orașului Liteni în baza unui mandat de aducere, față de acesta urmând a se lua măsura preventivă a reținerii.
A fost completat formularul de risc, existând posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, după expirarea perioadei de reținere.
După completarea formularului de evaluare a riscului, împotriva bărbatului a fost emis ordinul de protecție provizoriu din 10.03.2022 prin care s-a dispus ca acesta să păstreze o distanță minimă de 50 membri față de locuința părinților și față de membrii familiei.
De asemenea, față de piroman a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore, pentru comiterea infracțiunii de „distrugere”, el fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.