Trei gospodari din Vicovu de Sus au găsit porcul vecinului în drum și l-au sacrificat. Proprietarul a depus plângere la Poliție după ce nu a mai găsit porcul în gospodărie.
Lucrătorii Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin 112 că unui localnic, în noaptea de 10/11.03.2022, dintr-o anexă a imobilului său, i-a fost sustras un porc.
În temeiul sesizării, la nivelul acestei subunități de poliție s-a constituit o echipă operativă care a demarat cercetări.
A reieșit că joi seară bărbatul a hrănit animalele sale (vine, două cabaline și un porc) după care le-a asigurat în anexe.
În dimineața zilei de 11.03.2022, în jurul orei 09:00, acesta a constatat că porcul nu se mai afla în anexa respectivă.
Din cercetări a rezultat că, în aceeași dimineață, în jurul orei 6.00, un vecin a sacrificat o suină.
Soția vecinului a identificat în apropierea locuinței sale porcul. Bănuind că ar fi fost animal sălbatic/porc mistreț, aceasta l-a contactat telefonic pe cumnatul ei, care locuiește în apropiere și i-a comunicat despre animalul identificat.
Cumnatul a sosit la fața locului, ocazie cu care l-a contactat telefonic pe vecin, solicitându-i sprijinul pentru a prinde și sacrifica animalul.
Astfel suina a fost sacrificată, iar carnea rezultată a fost împărțită între cei trei.
Pe timpul cercetărilor, persoana vătămată a declarat că s-a împăcat cu cei trei și nu mai solicită efectuarea de cercetări.
În cauză, s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”.