La 1 iunie se redeschide Piața George Enescu după modernizare. Anunțul a fost făcut miercuri de primarul Sucevei, Ion Lungu.
Acesta a declarat că stadiul de execuție a proiectului de modernizare, cu tot cu parcare subterabă, este de 85% la Piața George Enescu.
Stadiul de execuție financiară este de 77% (decontat 10.053.486,56 lei din totalul de 13.067.507,99 lei).
Sunt în curs de realizare lucrările la finisaje în hala centrală.
Sunt finalizate în mare parte lucrările la parcarea subterană și s-au montat cele două stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Este în curs de finalizare și adăpostul pentru apărarea civilă.
De asemenea, panta de acces în parcarea subterană este betonată, fiind în curs de amenajare.
Ion Lungu a precizat că mai sunt de finalizat instalațiile electrice pentru curenți tari și curenți slabi și instalațiile de încălzire. Sunt deja achiziționate și trebuie montate cele două centrale termice pentru încălzire și apă caldă.
De asemenea, trebuie montați pereții de fibrociment pe exteriorul clădirii.
În perioada următoare vor fi achiziționate dotările, în primul rând mesele noi.