Accidentul cu 4 răniți de pe centura orașului Rădăuți a fost provocat de ambii șoferi implicați. Cel puțin așa a rezultat din primele cercetări efectuate de polițiști.
Duminică dimineață, numitul Popa Constantin de 31 de ani din orașul Bicaz, județul Neamț, conducea autoturismul marca Skoda, pe DN-CRD Rădăuți, având direcția de deplasare dinspre intrarea DN 17A către DJ 178C.
Circulând pe un sector de drum aflat sub incidența indicatorului cu semnificația DEPĂȘIREA INTERZISĂ, și prevăzut cu marcaj axial continuu, bărbatul s-a angajat în depășirea autoturismului marca VW, condus de numitul Hîj Ilie de 22 de ani din Dornești, care inițial circula în acceași direcție, dar la un moment dat a schimbat direcția de mers spre stânga, pentru a pătrunde pe strada Recoltei din Rădăuți.
Cele două mașini s-au ciocnit iar în urma impactului autoturismul marca Skoda a ajuns pe spațiul verde din partea stângă iar toți cei patru ocupanți, au fost suferit leziuni.
De asemenea,un băiat de 4 ani, care se afla în autoturismul marca VW, a suferit leziuni fizice, la spitalul Rădăuți stabilindu-i-se diagnosticul traumatism epistacsis, traumatism piramidă nazală – rănit ușor.
Conducătorii auto au fost testați cu apartul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spitalul Rădăuți le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări, vinovăția producerii accidentului aparține ambilor conducători auto. Conducătorul auto Hîj Ilie deoarece nu s-a asigurat corespunzător când a efectuat manevra de viraj la stânga și conducătorul Popa Constantin deoarece a efectuat manevra de depășire în mod neregulamentar, pe un sector de drum aflat sub incidența indicatorului cu semnificația DEPĂȘIREA INTERZISĂ, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers.
Cei patru răniți au fost trasportați la spital după ce au primit îngrijiri medicale la fața locului.