Accident provocat de o șoferiță de 20 de ani care depășea o coloană. Accidentul s-a petrecut duminică noaptea, pe DN 29, la Salcea.

Chiar a intersecția cu strada Aeroportului, o tânără de 20 de ani s-a angajat în depășirea unei coloane de autovehicule.

Mașina tinerei a intrat în coliziune cu autoturismul condus în aceeași direcție de mers de o femeie de 40 de ani, care efectua un viraj la stânga pentru a intra pe strada Aeroportului.

Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto de 40 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferițele au fost testate de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Șoferița grăbită s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.