Lumina Sfântă de la Ierusalin va ajunge la Suceava sâmbătă, în jurul orei 20.00. Un avion privat îi va duce pe reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la București, de unde vor lua Lumina SFântă de la delegația Patriarhiei Române – care o aduce de la Mormântul Sfânt.

Avionul va ajunge la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava în jurul orei 20.30, unde vor aștepta preoți de la mănăstiri și din parohii pentru a duce crendincioșilor din județ Lumina Sfântă.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.