Cunoscutul medic pediatru sucevean Cecilia Petre (73 de ani) a trecut la cele sfinte. Cecilia Petre, medic cu o experiență de zeci de ani, a profesat în cadrul Spitalului Județean Suceava iar în prezent activa în sistemul privat, fiind un profesionist în adevăratul sens al cuvântului și un pediatru apreciat.
Colegii acesteia dar și părinți ai micuților pe care i-a tratat de-a lungul timpului sunt în stare de șoc și deplâng moartea acesteia.
“Suntem profund îndurerați de pierderea colegei noastre, doamna doctor Petre Cecilia, Medic Primar Pediatru în cadrul Centrului de Pediatrie Aramis.
Îi suntem recunoscători, pentru toți anii în care ne-a fost alături ca profesionist și ca OM, pentru întreaga activitate, pentru dăruirea și bucuria cu care a vindecat generații întregi de copii.
Va rămâne mereu în inimile noastre și ale părinților care au cunoscut-o și care îi mulțumesc, pentru grija pe care le-a purtat-o în mod constant copiilor care au avut nevoie de ea.
 
Sincere condoleanţe familiei!”, au transmis cadrele de la Centrul de Pediatrie ARAMIS Suceava. 
Trupul neînsuflețit al Ceciliei Petre a fost depus la Capela Bisericii “SF. ÎNVIERE”, de unde va fi mutat sâmbătă după amiază la Botoșana.
Slujba de înmormântare va avea loc luni 02.05.2022, ora 12:00, în localitatea Botoșana la biserica veche.
Dumnezeu să o ierte, condoleanțe familiei și celor apropiați! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.