Descinderi DIICOT la proxeneți din județul Suceava, fiind vorba despre o amplă grupare de trafic de persoane.
La data de 16.05.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au pus în aplicare un număr de 44 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Ilfov, Călărași, Prahova, Suceava, Olt și Brăila, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane și spălarea banilor.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2018 până în prezent, pe raza localităților Tunari și Otopeni, județul Ilfov, a acţionat un grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Membrii grupului au racolat persoane vătămate din medii sociale precare în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției, în România și în Europa de Vest, respectiv, Germania, Olanda, Elveția sau Italia.
Inițial, recrutarea persoanelor vătămate s-a realizat prin inducere în eroare, prin promisiunea obținerii unor importante sume de bani într-un termen relativ scurt, în scopul întemeierii unei familii. Ulterior, pe parcursul desfășurării activităților infracționale, în scopul continuării practicării prostituției, membrii grupului infracțional organizat au utilizat diferite metode de manipulare și constrângere, atât morală, cât și fizică, mai ales în momentele în care persoanele vătămate intenționau să înceteze activitatea de practicare a prostituției.
Racolarea clienților s-a realizat prin crearea și publicarea unor anunțuri specifice pe anumite site-uri de profil, iar persoanele vătămate au fost cazate în spații adecvate desfăşurării acestei activităţi ori au fost transportate de către membrii grupării la locuințele clienților.
Până în prezent au fost identificate 21 de persoane vătămate exploatate de grupul infracțional organizat.
Sumele de bani care au fost obținute din exploatarea persoanelor vătămate, în cuantum de aproximativ 500.000 euro, au fost transferate de către membrii grupării în România prin intermediul serviciilor internaționale de transfer monedă ori au fost aduse personal sau de către anumite persoane din anturajul acestora.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate în vederea indisponibilizării 4 autoturisme, sumele de 36.100 de lei și 2.500 de euro, 24 de telefoane mobile, precum și înscrisuri bancare și contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 16 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Ilfov, Călărași, Ploiești, Suceava, Brăila, Olt și al Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov.