Un bărbat din Bogdănești s-a spânzurat după ce s-a certat cu nevasta. El a fost găsit fără suflare de un nepot.
Vineri, la ora 19.34, polițiștii de la Vadu Moldovei au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat de 75 ani s-a spânzurat.
Acesta locuia pe raza comunei Bogdănești împreună cu soția sa, însă din cauza unor certuri, soția a plecat de la domiciliul în municipiul Suceava, la unul din fii săi.
Vineri. în jurul orelor 18.00, bărbatul l-a sunat pe nepotul său, care locuiște în localitatea Baia și i-a spus acestuia că o să îl găsească la iazul din spatele grădinii sale.
Nepotul de 31 de ani s-a deplasat la locuința unchiului său pentru a vedea ce se întâmplă întrucât a încercat să îl apeleze de mai multe ori pe telefonul mobil însă unchiul nu a mai răspuns.
Ajuns la locuința acestuia, în locul indicat de către unchiul său, nepotul l-a găsit pe acesta spânzurat cu o funie de creanga unui copac.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță cu personal medical, care au efectual manevre de resuscitare, iar în cele din urmă au constatat decesul sus-numitului.
Cu ocazia efectuării cercetărilor l-a o examinare sumară a cadavrului nu au fost descoperite urme vizibile de violență.
În cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.