O bătrână de 76 de ani a fost lovită de o mașină care dădea cu spatele, pe Calea Unirii din municipiul Suceava. În urma accidentului rutier femeia a ajuns la spital.
Luni, în jurul orelor 12:20, o șoferiță de 36 ani din Suceava, în timp ce conducea mașina pe strada Calea Unirii, a efectuat o manevră de mers cu spatele, moment în care a surprins și accidentat pe bătrâna de 76 de ani, care se afla lângă un gard viu.
În urma impactului, pietonul a fost rănit și a necesitat transportul la Spitalul Judeţean Suceava, pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar ulterior, la spital, i s-a prelevat o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.