Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan anunță începerea construcției unui segment nou al Autostrăzii Moldovei. Acesta declară că miistrul PSD al Transporturilor este cel care a urgentat procedurile în vederea începerii lucrărilor.

Ioan Stan a explicat că marți a fost semnat contractul de execuție al acestui tronson și sunt alocate și fondurile necesare.

Redăm declarația făcută de senatorul PSD de Suceava Ioan Stan:

”Un obiectiv extrem de important pentru milioane de români, asumat de PSD, este mai aproape de realizare.

Începe efectiv construcția unui nou segment al autostrăzii Moldovei – A7.

Ministrul PSD al Transporturilor este cel care a impulsionat la maxim procedurile în vederea începerii lucrărilor și pentru absorbția banilor europeni alocați prin PNRR pentru această autostradă.

În acest sens, ieri s-a semnat primul contract de execuție, pe tronsonul Mizil – Pietroasele, cu o lungime de 28,35 km. Există și banii necesari.

De asemenea, tot ieri, CNAIR a semnat și contractul de finanțare din PNRR, pentru întreg segmentul Ploiești-Buzău, care este parte componentă a A7. 3,8 miliarde de lei, fără TVA, din PNRR, vor asigura finanțarea celor 63 de km de autostradă dintre Ploiești și Buzău.

Constructor pentru tronsonul Mizil – Pietroasele este o asociere româno-bulgară între SC CONI SRL și TRACE GROUP, termenul de finalizare fiind de 20 de luni.

Menționăm că în total sunt 13 tronsoane de construit, cu o lungime totală de 320 de km.

Sub acest aspect subliniem faptul că toate contractele de execuție trebuie semnate până la finalul anului viitor, potrivit jaloanelor din PNRR, dar ministrul Transporturilor dorește să încheie această procedură cu un an mai devreme, respectiv până la finalul lui 2022.

Trebuie de spus că autostrada Moldovei este prima autostradă din România care se va adapta cât mai mult normelor europene de mediu.

Astfel va avea o amenajate pe traseu 24 de spații destinate încărcării autoturismelor electrice, vor fi plantate 65 de loturi de perdele forestiere anti-înzăpezire pe o lungime totală de peste 63 de km și pe o suprafață de 160 de hectare, iar drumurile tehnologice vor putea fi folosite și ca piste pentru biciclete.

După cum se vede, PSD demonstrează că se ține de cuvânt, nu doar de promisiuni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.