Altar de lumânări aprinse și de flori, la Școala Ion Creangă, în memoria elevului intrat în stop cardio-respirator la balul de absolvire și care a murit sâmbătă dimineață la Spitalul Județean Suceava.

Colegi, profesori și părinți vin în fața școlii cu lumânări aprinse și flori pentru a-i aduce un ultim omagiu elevului de 14 ani.

Colegii plâng în fața porții școlii, pe care au lipit fotografia băiatului și au pus melodiile lui preferate pe fundal.

Toți sunt în stare de șoc după o asemenea tragedie, la care nimeni nu se aștepta.

Incidentul s-a petrecut vineri noapte, la un restaurant de lux din Suceava, unde elevul de la Școala Ion Creangă petrecea la banchetul de final de clasa a opta.

În timp ce dansa, băiatul a căzut secerat, fiind în stare de inconștiență. Se întâmpla asta chiar de față cu părinții săi, cu colegii și cu profesorii.

La fața locului au ajuns cadrele de la Serviciul de Ambulanță, care au efectuat minute bune manevre de resuscitare. Inima băiatului a repornit și a fost transportat de urgență la spital.

El a rămas internat la Terapie Intensivă, numai că la câteva ore a intrat iar în stop cardio-respirator și a decedat.

Băiatul era bolnav de epilepsie și a venit la banchet cu tatăl său, care îl supraveghea. Din nefericire, el a făcut mai multe crize epileptice paroxistice și a intervenit decesul.

Adolescentul a ținut numaidecât să participe la petrecerea de absolvire a clasei a opta și să se bucure alături de colegii săi.

 Condoleanțe și putere familiei și celor apropiați!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.