Biserica monument din Sfântu Ilie, restaurată recent, va fi sfințită în cadru festiv, pe 20 iulie. Sure de oameni sunt așteptați să ajungă aici de Sf. Ilie, pentru a participa la sfințire, mai ales că orice pelerin va putea să intre în Altar pentru a se închina – așa cum e tradiția la sfințire.
Primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc, cel care a făcut demersurile necesare pentru ca această biserică ridicată de Ștefan cel Mare să fie restaurată, ne-a declarat că slujba de sfințire și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de un impresionat sobor de preoți în frunte cu Înaltpreasfințitul Calinic – arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților,
La ora 8.00 se va ține slujba de sfințire a Bisericii iar apoi de la ora 9.00 va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească.
Biserica ridicată în anul 1488 a fost a fost reabilitată cu fonduri europene dar și cu bani de Guvern și de la bugetul local, valoarea totală a investiției fiind de 5 milioane de euro. Ea a fost transformată într-o bijuterie, fiind conservată pictura interioară – culoarea galbenă este predominantă.
Prin grija Primăriei Șcheia, în fața bisericii a fost amenajat un părculeț cochet. S-au făcut lucrări atât în exteriorul bisericii dar și în interior.
Biserica din zona Sfântu Ilie Vechi este mândria localnicilor, monument istoric și o emblemă a comunei, așa că primarul Vasile Andriciuc s-a dat peste cap ca obiectivul să fie renovat și vrea ca acesta să fie introdus în circuitul turistic, având în vedere încărcătura istorică pe care o are.