Intervenție a polițiștilor și a pompierilor după ce mai mulți tineri s-au urcat în turnul din fața Iulius Mall. Incidnetul s-a petrecut sâmbătă noapte.

Sâmbătă, la ora 22.17, Secția  de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin apel direct de către un sucevean cu privire la faptul că doi tineri s-au urcat în turnul din fața Iulius Mall Suceava.

La fața locului s-au deplasat polițiștii și l-au identificat pe apelant, un agent de pază de la Iulius, Mall care a relatat verbal faptul că a observat doi tineri ce s-au urcat pe turnul dezafectat, pe scara exterioară.

Cei în cauză au fost somați prin stația de emisie recepție a autospecialei de serviciu să coboare, dar nu s-au conformat.

În urma insistențelor polițiștilor, a coborât un tânăr de 18 ani, din Municipiul Suceava. Luat la întrebări, acesta a relatat verbal faptul că pe nivelul doi al turnului se mai află trei tineri – care refuză să coboare.

Au fost solicitați lucrătorii ISU Suceava, care s-au deplasat cu o autoscară mecanică și care au procedat la inițierea procedurilor pentru urcarea la înălțime, moment în care și celelalte persoane au acceptat să coboare singure.

Este vorba despre trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani din Municipiul Suceava și comuna Zvoriștea.

Cei în cauză au fost conduși la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde au fost sancționați cu amendă de 500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.