Tineri urmăriți prin centrul Sucevei și încătușați în stradă după ce s-au plimbat cu taxiul și nu au plătit. Ei au dat bir cu fugiții dar au fost identificați de polițști.
Incidentul s-a petrceut în noaptea de duminică spre luni. Un taximetrist de 44 ani a preluat o comandă de la Gara Burdujeni. Era vorba despre doi tineri care voiau să ajungă până în centrul municipiului Suceava, în zona Casei de Cultură.
În momentul în care cei doi au ajuns la destinație, au coborât și au fugit într-o direcție necunoscută, fără a achita contravaloarea cursei, respectiv suma de 25,62 lei.
Taximetristul a sunat la 112 iar în jurul orei 02.15 cele două persoane au fost observate de către polițiști pe trotuarul de pe strada Nicolae Bălcescu.
În momentul observării organelor de poliție, cei doi au luat-o la fugă către strada Curtea Domnească.
S-a procedat la somarea fugarilor, iar unul dintre ei s-a conformat și s-a oprit. Celălat fugar a fost prins la scurt timp, după o urmărire, în stația TPL Piața Mare.
Polițiștii i-au încătuțat pe cei doi, ambii de 18 ani, și i-au condus la sediul Poliției Municipiului Suceava.
La sediul Poliției Municipiului Suceava a fost invitată persoana vătămată, care a declarat că nu dorește să depună plângere cu condiția ca acestea să achite contravaloarea cursei.
S-a întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, urmând a fi dispuse măsuri prin unitatea de parchet competentă.