Șoferiță depistată beată la volan, la Vatra Dornei. Mașina femeii a fost oprită la un filtru de poliție.
Luni, la ora 12.44, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, în timp ce desfășura activități specifice pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei, a oprit pentru control un autoturism marca VW.
Șoferița a fost identificată în persoana unei femei din municipiul Vatra Dornei și mirosea a alcool.
În urma testării cu aparatul etilometru, a rezultat o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferița a fost condusă la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate.