Nepalezi care stau ilegal în județul Suceava, prinși de polițiști. ESte vorba despre un bărbat și o femeie.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Suceava au depistat un bărbat şi o femeie, ambii din Nepal, care se aflau în şedere ilegală pe teritoriul ţării noastre.
La data de 27 august a.c., poliţiştii de imigrări au depistat doi cetăţeni străini, în vârstă de 25, respectiv 34 de ani, ambii din Nepal, care se aflau în şedere ilegală pe teritoriul statului român.
Din verificări a reieşit că aceştia au intrat legal în România, în scop de muncă, însă nu au părăsit teritoriul ţării noastre la expirarea dreptului de şedere.
Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, pe numele lor au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul ţării noastre.
La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava.