„Locuitorii județului nostru s-au săturat de vorbe, laude și situații ipotetice prezentate ca și cum deja ar fi realizate”, se arată într-un comunicat de presă semnat de parlamentarii PSD Suceava.

Aceștia arată cu degetul către lideri locali ai PNL, care se laudă cu realizări, precum Autostrada Nordului.

Parlamentarii PSD Suceava le recomandă acestora: „să o lase mai ușor cu realizarea autostrăzilor pe persoană fizică liberală”.

Redăm integral comunicatul de presă semnat de parlamentarii PSD de Suceava:

„Există un proverb românesc care ne spune că „lauda de sine, nu miroase-a bine” și trebuie să recunoaștem că aceasta este cheia în care sucevenii interpretează declarațiile unor lideri locali ai PNL referitoare la Autostrada Nordului și A7.

Locuitorii județului nostru s-au săturat de vorbe, laude și situații ipotetice prezentate ca și cum deja ar fi realizate.

În fond rezultatele sunt cele care „vorbesc” cel mai bine despre eficiența guvernării atât la nivel național, cât și la nivel local.

Referitor la cele două autostrăzi, recunoaștem cu toții că acestea reprezintă o necesitate și fiecare pas înainte în privința realizării lor ne bucură.

Numai că aceste autostrăzi nu sunt realizate „pe persoană fizică” de către PNL Suceava cum vor să le prezinte liderii partidului, ci este un efort comun, în care majoritatea oamenilor politici ai zonei, indiferent de partid, și-au adus cu ceva contribuția pentru a facilita realizarea acestora.

Înțelegem perfect încercările colegilor de alianță de a se „lipi” cu orice preț de marile proiecte de infrastructură implementate într-o guvernare în care PSD-ul conduce atât Ministerul Transporturilor cât și Ministerul de Finanțe, dar avem convingerea că aceste încercări politicianiste trebuie să aibă o oarecare doză de onestitate și bun-simț.

Îndeosebi pentru că noi, cei de la PSD Suceava, am avut suficiente întâlniri cu ambii miniștri ai ministerelor anterior menționate referitoare atât la Autostrada Nordului și la A7, cât și la alte investiții majore în infrastructura locală sau națională, aducându-ne din plin contribuția la atragerea fondurilor pentru județul nostru.

Doar că noi nu obișnuim să ne lăudăm. Noi preferăm să facem.

Și pentru că tot veni vorba de făcut (nu de lăudat!), să nu uităm că cei de la PNL au avut la un moment dat atât prim-ministru liberal, cât și ministru al transporturilor liberal,  inclusiv ministru al finanțelor liberal și nu au reușit să repare podul de la Milișăuți.

Ca să nu mai discutăm aici cât de greu a fost redat circulației podul de la Verești sau despre starea multor drumuri județene prin care sucevenii își distrug mașinile. Drept urmare nu ar strica să o lase mai ușor cu realizarea autostrăzilor „pe persoană fizică liberală”.

Din ce ne amintim din campania electorală ei aveau alte priorități care momentan au fost trecute la „și altele” cum ar fi: niște tuneluri prin munți, un aeroport pe la Floreni ca să nu mai zicem de autostrada Gdansk – Varşovia – Lviv – Cernăuţi – Suceava – Bucureşti – Sofia pe care tot cei de la PNL o dădeau ca și gata. Încă o așteptăm!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.