Individ luat la palme după ce a scuipat pe terasa unui bar din Rădăuți. Bărbatului i s-a reproșat lipsa de respect.
Duminică, la orele 22.27, Poliția Rădăuți, a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un individ din comuna Vorniceni, județul Botoșani, cu privire la faptul că este victima unei agresiuni.
Poliștii s-au deplasat la fața locului și în urma cercetărilor au stabilit că agresiunea s-a petrecut pe o terasă din Rădăuți, de pe strada Volovățului.
Reclamantul a fost abordat de către un bărbat de la masa alăturată, cel din urmă fiind deranjat de lipsa de respect arătată de către acesta atunci când ar fi scuipat pe jos.
Individul care a scuipat a fost lovit cu palma în zona feței, motiv pentru care a fugit în încercarea de a scapa de persoana ce îl agresa.
Ulterior, acesta a apelat SNUAU 112, solicitând intervenția unui echipaj de poliție dar și a unei ambulanțe.
După ce i s-au acordat îngrijirile medicale necesare la fața locului, acesta a precizat că nu dorește să fie transportat la Spitalul Rădăuți și nu dorește să depună plângere cu privire la cele întâmplate.
În cauză s-a întocmit totuși dosar de cercetare penală si se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.