Tânăr cu dosar penal pentru că a furat din magazin un baton de salam de 20 de lei. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, din Gura Humorului.
Sărăcia îi împinge pe suceveni la gesturi disperate. Așa s-a întâmplat și cu un tânăr, prins luni dimineață, într-un magazin din Gura humorului, cu un baton de salam ardelenesc furat.
Poliţia Gura Humorului a fost sesizată, luni dimineață, prin SNUAU 112 de către angajatul unui magazin din Gura Humorului, despre furt.
La fața locului a fost identificat angajatul magazinului, care a relatat faptul că, în timp ce se afla la serviciu, a observat un bărbat care a luat un baton de salam ardelenesc de pe un raft al magazinului, produs cu care a trecut de casa de marcat fără a-l plăti.
Cum bărbatul părăsise magazinul, polițiștii l-au căutat și la scurt timp au dat de el. Acesta avea asupra lui batonul de salam ardelenesc furat, în valoare de 20 de lei.
El s-a ales cu dosar penal cu privire la săvârşirea infracțiunii de „furt”.