Un bărbat s-a spânzurat în zona stadionului din Iacobeni după ce a lăsat soției bilet de adio. Tragedia s-a petrecut marți după amiază.
Marți, la orele 13.38, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin intermediul numărului de urgență 112 de către o femeie cu privire la faptul că, în zona stadionului din comuna Iacobeni, a identificat cadavrul soțului, un bărbat de 57 ani.
Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat că cele reclamate se confirmă iar cadavrul a fost identificat într-o zonă izolată, la o distanţă de aproximativ 300 de metri de locuința celor doi soți.
Femeia a plecat de acasă către municipiul Vatra Dornei, în jurul orelor 10.30, soțul acesteia rămânând la domiciliu.
Când s-a întors la domiciliu, în jurul orelor 13.30, ea a găsit pe masă un bilet de adio scris de către soț, în care bărbatul și-a exprimat intenția de a se spânzura.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanță Suceava, substaţia Vatra Dornei, care a constatat decesul bărbatului de 57 de ani prin spânzurare.
Cu ocazia examinării criminalistice a cadavrului, s-a constatat că acesta nu prezintă urme de violenţă sau leziuni.
Trupul bărbatului a fost ridicat de la fața locului și depus la morga Spitalului Municipal Vatra-Dornei.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.