Patru indivizi, din care un inspector tehnic, reținuți pentru trucarea inspecțiilor tehnice periodice la vehicule. Este vorba despre patru bărbați din Suceava și din Șcheia, care au fost marți introduși în arestul IPJ Suceava.
În cursul zilei de marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au continuat activitățile de cercetare penală în cadrul unui dosar privind infracțiuni de fals intelectual, fals informatic și complicitate la infracțiuni de fals, dispunând măsura reținerii față de 4 bărbați cu vârste cuprinse între 37 și 50 de ani din localitățile Suceava și Șcheia.
Măsurile preventive au fost dispuse după administrarea probatoriului într-o cauză disjunsă dintr-un dosar care viza efectuarea de inspecții tehnice periodice în cursul anilor 2019 – 2020 la vehicule pentru care nu se asigura prezența fizică a acestora în linia de inspecție tehnică.
Astfel, s-a constatat că pentru 33 de autoutilitare aparținând unor societăți comerciale având ca obiect de activitate transportul de mărfuri și persoane, un inspector tehnic în vârstă de 40 de ani din mun. Suceava care își desfășoară activitatea din cadrul unei stații I.T.P. a atestat ca fiind efectuate inspecțiile tehnice periodice fără prezența fizică a autovehiculelor în linia de inspecție, fiind utilizate vehicule ce aveau caracteristici relativ similare (marcă, culoare, etc.) pe care erau montate plăcuțe de înmatriculare conforme vehiculelor care trebuiau supuse inspecției.
Măsurile preventive de reținere pentru o perioadă de 24 de ore au fost dispuse față de inspectorul tehnic I.T.P. în vârstă de 40 de ani, față de doi administratori ai unor societăți cu profil transport măsrfuri și persoane, în vârstă de 37 ani, respectiv 50 ani și față de un angajat al unei societăți de transport în vârstă de 37 ani.
Toți cei patru bărbați au fost încarcerați la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava sub aspectul comiterii infracțiunilor de „fals intelectual în formă continuată” ( 33 acte materiale) și „fals informatic în formă continuată”, (33 acte materiale), și respectiv „complicitate la fals intelectual în formă continuată” ( 33 acte materiale) și „complicitate la fals informatic în formă continuată” ( 33 acte materiale).