Casa Județeană de Pensii Suceava este la acest moment una din cele mai performante la nivel național, dosarele fiind soluționate aici în majoritatea cazurilor în doar 10 zile deși termenul legal este de până la 45 de zile.

Iar dacă au fost ani în care pensionarii stăteau la cozi și se îmbuleazu la ghișee, acestea au dispărut iar pensionarii sunt preluați cu promptitudine de funcționarii instituției și chiar de directorul executiv.

Casa Județeneană de Pensii, ne mărturisește, directorul exectiv al instituției – Constantin Boliacu, are o activitate intensă.

Zi de zi se semnează aici în medie între 500-600 de decizii și documente și se soluționează solicitările pensionarilor din județ.

Constantin Boliacu, singurul director al acestei instituții care a coborât din birou și a discutat cu solicitanții la ghișee sau chiar în fața instituției (în pandemie), spune că este nevoie de implicare și de multă omenie. Totul pentru oameni cărora le datorăm respectul nostru.

”Secretul este sa te implici, de la directori, șefi de servicii, toți trebuie să stea printre oamenii care au nevoie de ajutor și să îi asculte. Suntem aici pentru a ajuta oamenii, îi asteptăm la Casa de Pensii și ori de câte ori au probleme la ghișee pot sa vină la director în audiență, ușa mea este mereu deschisă”, ne-a declarat Constantin Boliacu. 

Cozile și îmbrâncelile au dispărut ca prin minute grație acestei implicări dar și pentru că a fost implementat un sisntem care eliberează numere de ordine iar pensionarii sunt informați înclusiv la ce ghișeu trebuie să se prezinte.

De asemenea, interiorul dar și parcarea sunt monitorizate de un sistem video performant și au fost numeroase cazuri în care solicitanți care au pierdut bunuri s-au documente le-au putut recupera.

CJP Suceava are în evidență 143.000 de pensionari 

Casa Județeană de Pensii Suceava are în evidență 143.000 pensionari, cu 157.000 de pensii (penru că unii dintre ei încasează două pensii).

Conform directorului executiv, anul acesta, au fost depuse 6.552 cereri noi pentru acordare de pensii și 5.300 cereri pentru recalcularea pensiilor.

La Registratură sunt depuse până acum aproximativ 80.000 de documente iar funcționarii de aici trebuie să soluționeze toate solicitările.

Nu doar că a fost implementat un sistem modern pentru preluarea solicitanților, dar și clădirea instituției a fost renovată, făcându-se repații capitale (acoperiș schimbat, s-a zugrăvit, s-a adus mobilier nou în sala de așteptare de jos, unde vin pensionarii), totul pentru a crea condiții pensionarilor care vin aici dar și salariaților.

”La fiecare pensionar te impresionează totul, începând cu povestea lui de viață. Trebuie să să îi asculți, dacă îi asculți jumătate din problemele lor sunt rezolvate”, mărturisește Constantin Boliacu. 

Și cum cele mai impresionate cazuri sunt cele ale unor persoane cu grad de invaliditate sau bolnave, acesta a făcut demersuri pentru ca Suceava să primească anul acesta pentru pensionari suplimentar 230 de bilete de tratament, astfel încât toate solicitările să fie onorate (VEZI declarații video).

În zilele următoare vom prezenta mai multe aspecte din activitatea Casei Județene de Pensii Suceava dar și situații cu care se confruntă pensionarii și cum pot primi ajutor din partea angajaților de la CJP. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.