Nu mai puțin de 50.000 de euro este suma plătită de Primăria Rădăuți unei singure persoane, ca deconturi pentru cazarea refugiaților ucraineni. Este suma cea mai mare plătită unei singure persoane, din februarie și până în prezent, de cei de la Primăria Rădăuți.

Primarul de Rădăuți, Bogdan Loghin, ne-a declarat că neregulile cu deconturile pentru cazarea refugiaților ucraineni ar fi ieșit la iveală în urma unui control pe teren efectuat de angajații primăriei, care au constatat că erau mai puține persoane cazate efectiv decât numărul celor declarate în acte.

Sunt suspiciuni de ilegalități așa că Primăria Rădăuți a înaintat documentele către Prefectura Suceava și către organele de control – precum Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Sume uriașe ar fi fost încasate, printre alții, de Radu Gheorghe Munteanu (secretar general al PNL Rădăuți) – director al Școlii Gimnazială Nr. 5 ”Bogdan Vodă” și de Cosmin Nichiforiuc, actual director al CSM Rădăuți și fiul Cristinei Nichiforiuc (PNL) – administratorul public al municipiului Rădăuți.

Cei doi ar fi încasat sume pentru care ar fi trebuit să cazeze lunar sute de refugiați.

Radu Gheorghe Munteanu și Cristina Nichiforiuc – președinta organizației de femei PNL Rădăuți, și-au dat demisiile din funcțiile deținute în partid.

Mai mult, Cristina Nichiforiuc a demisionat și din funția de administrator public al municipiului Rădăuți.

Primarul Bogdan Loghin susține că legea pentru decontarea banilor a fost prost făcută, în sensul că nu sunt prevăzute condițiile clare pentru cazarea refugiaților dar nici posibilitatea de verificare strictă a numărului de persoane cazate.

Practic, cei care cazează refugiați ucraineni și solicită decontarea cheltuielilor din partea statului dau o declarație pe propria răspundere în ceea ce privește numărul de persoane cazate.

Mai mult, primăriile nu au personal pentru a face verificări zilnic și nici nu au posibilitatea de a monitoriza situația în teren, în timp real.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.